borges în biblioteca personală

„povestirea cameristei“ de margaret atwood

margaret atwood

 povestirea cameristei

 (handmaid's tale)

 editura leda, bucurești, 2006

 traducere de monica bottez

 442 pagini broșate

 coperta de corneliu radu

 & jora grecea

probabil că, dacă nu era serialul de pe HBO, n-aș fi citit cartea, deși doream să citesc ceva despre margaret atwood.

trebuie să spun că margaret atwood știe să scrie și că, în ciuda unei oarecare melancolii, romanul nu plictisește nici o clipă - povestirea este bine „regizată“, amănuntele vin odată cu fiecare capitol, iar la final puzzle-ul este gata.

plotul: într-o societate viitoare, america are o altă ordine socială, militarizată. iar femeile care au rămas fertile își reduc rolul doar la a naște copii - ele sunt alocate unei familii, sunt noile „cameriste“ care trebuie să se împerecheze cu bărbații, în prezența soțiilor lor sterpe.

toată cartea este povestirea unei cameriste, offred, în această lume absurdă. ea oscilează între amintirile ei din viața anterioară „normală“, când avea bărbat și copil și întâmplările de acum, când e numai născătoare.

când am închis cartea, în afara ideii generale - desigur, feministe - că femeia e ceva mai mult decât o producătoare de prunci (idee ingenios prezentată într-o distopie), m-am întrebat, cu ce am rămas de pe urma cărții?

poate doar cu plăcerea. pentru partea interesantă a poveștii, pentru tonul melancolic (amintit anterior), pentru câteva jocuri de cuvinte inteligente și... cam atât.

cel mai mult mi-a plăcut ultimul capitol, epilogul. după mine, acest epilog salvează romanul: se petrece în viitorul viitorului poveștii - și pune sub semnul întrebării totul.

un roman bunuț, dar cred că voi spune pas la alte romane ale canadiencei.

ps. remarcabilă traducerea monicăi bottez. pe piață circulă o altă traducere, la editura art, cu titlul schimbat.

alte impresii la ema, tomata, cititor sf, laura câlțea.

sursa foto

sursa foto

propria-mi traducere din „eseurile“ lui montaigne

pentru că, în martie 2018, voi face trei ani de când m-am apucat de tradus „eseurile“ lui michel de montaigne (din franceza veche), am făcut o numărătoare și mi-a ieșit așa:

• 3 ani 
• aproximativ 500 de pagini de carte traduse în primă variantă
• 350 pagini A4 = 168 000 cuvinte
• „eseurile“ sunt împărțite în 3 cărți însumând aproximativ 1050 de pagini de carte (am tradus deci aproape jumătate din întreaga operă) 
• cartea I tradusă aproape complet (300 de pagini de carte)
• cartea III tradusă pe jumătate (150 de pagini de carte din 300)
• cel mai puțin din cartea II (60 de pagini de carte din 450) - însă capitolul important (netradus), Apologia lui Raymond Sebond, are 170 de pagini de carte
• traducerea acoperă capitolele reprezentative - ce figurează în orice selecție respectabilă

intenția personală inițială (de a finaliza singur o traducere rezonabilă a a „eseurilor“ lui montaigne) aproape îndeplinită

de făcut (anul 4) - pentru o eventuală publicare:

• revăzute (pentru a doua variantă) capitolele ce ar putea fi publicate într-o selecție reprezentativă
• întocmit un studiu introductiv prietenos pentru cititorul de secol 21

bilanț de cărți citite în 2017

traduceri noi: anton pavlovici cehov: „o mică glumă“

anton pavlovici cehov

o mică glumă

 editura allfa, bucurești, 2012

traducere de antoaneta olteanu

112 pagini broșate

coperta al. novac

o mică antologie de dragoste

în defuncta colecție a editurii all, iubiri de altădată - în care au apărut opere de mici dimensiuni aparținând lui machado de assis, turgheniev, maupassant - a apărut și un mic grupaj de povestiri ale autorului rus anton pavlovici cehov.

sunt traduceri noi, aparținând neobositei traducătoare de literatură rusă antoaneta olteanu, a 8 povestiri ale autorului rus, pe tema dragostei.

cea care mi-a plăcut cel mai mult este ionîci, despre două idealuri:

dmitri ionîci starțev, un medic de zemstvă, intră la familia turkinilor, unde o cunoaște pe fata acestora, ekaterina ivanovna, zisă kotik. aceasta cântă la pian într-un fel zbuciumat iar inocența ei îl farmecă pe mai vârsticul medic, o transformă într-o ființă ideală, ceea ce-l face să-i ceară mâna. doar că fata are un alt ideal: să se ducă la conservator și să devină pianistă celebră. așa că-l refuză și pleacă la conservator.

peste 4 ani, fata se întoarce, realizând că nu va deveni celebră niciodată. în schimb, și-a idealizat dragostea purtată de medic. dar, ]n tot acest timp, și medicul a realizat ceva: că fără inocență, fata e acum una obișnuită iar el nu o mai iubește.

iată cum viața le devine amândurora anostă, fără însă să le alunge cele două idealuri. și nu vom ști niciodată dacă, de s-ar fi căsătorit, lucrurile ar fi stat altfel. deși, dintr-o povestire anterioară, iubirea, putem cumva ghici.

„doamna cu cățelul“ și sexul

dmitri dmitrici gurov este un un bărbat căsătorit care nu ezită să aibă aventuri cu femei pe care le consideră dintr-o „rasă inferioară“, mai ales când fac sex: unele îi sunt recunoscătoare pentru „fericirea scurtă“, altele sunt „frumoase când le posedă“, însă sunt reci, ca niște reptile.

dar o va cunoaște pe femeia cu cățelul, în stațiunea ialtei. după partida de sex, ea se rușinează și pare nefericită, căci, din curiozitatea de a încerca cât mai mult în viață, a ajuns o femeie trivială, nedemnă de ea însăși. ei bine, și pentru că doamna cu cățelul e altfel, iată cum începe în sufletul lui dmitri dmitrici gurov să se miște ceva, să prindă sens. sexualitatea i se îmbolnăvește de conștiință. în vreme ce, în cazul ei, lucrurile se petrec invers.

Stând alături de o femeie tânără, care în zori i se părea așa de frumoasă, liniștit și fermecat la vederea acestui cadru de basm - mare, munți, cerul larg -, Gurov se gândea la faptul că, adevărat, dacă stai să te gândești, totul este frumos în lumea aceasta, totul, acceptând ceea ce facem noi și ce gândim noi când ne îndepărtăm de scopurile înalte ale existenței noastre, la demnitatea noastră umană. (p. 83)

și acest sentiment de regret, cuplat cu dorința (potolită doar prin sex) îi face pe cei doi amanți să trăiască viața dublă a adulterului - împreună cu taina ce o ascunde:

Nu credea ce vedea și mereu suspecta fiecare om că ascunde o taină, după cum sub vălul nopții se desfășoară viața adevărată, cea mai interesantă. (p. 93)

o minunată metaforă pentru dragoste, sexualitate și conștiință.

anton cehov și soția sa, actrița olga knipper

gaudeamus 2017

#bookstragram gaudeamus book fair