16 octombrie 2017

„cei opt munți“ de paolo cognetti

paolo cognetti
 cei opt munți
 (le otto montagne)
 editura polirom, iași, 2017
 traducere cerasela barbone
 212 pagini broșate
 coperta de carmen parii

twitterezumat:
fiecare om are muntele lui

autorul are 38 de ani, are vreo 10 cărți scrise, iar acesta a obținut anul trecut cel mai prestigios premiu din italia, premiul strega.

am scris despre alte romane câștigătoare ale acestui premiu: solitudinea numerelor prime, cum vrea dumnezeu, haos calm, nu te mișca.

nu pot spune că m-a dat pe spate, poate pentru că nu mă prea împac cu stilul minimalist (în genul hemingway sau carver), însă mi-a plăcut din 2 motive:
  1. romanul oferă o perspectivă unică - a vieții de munte în epoca prezentă: cu tot ce are muntele specific - piatră, pădure, torent, ceață, ghețar, troiene, morene, ravene (este vorba despre alpi) - și despre care nu citești prea des.
  2. este un roman despre căutarea sensului vieții - numai că, în loc să se petreacă la oraș, această căutare se petrece pe cărări de munte, în sălbăticie. 
romanul se pare că este autobiografic: tânărul pietro îl întâlnește la munte pe bruno, un păstor de vaci posac, dar aventuros, cu care leagă o strânsă prietenie. o prietenie ce durează 30 de ani. 

doar că drumurile lor de-a lungul vieții se interseactează doar din când în când: dacă bruno e lipit de munte, pietro se desprinde și-l alternează cu orașul și cu alți munți, ai nepalului. iar întreaga carte conține episoade - pline de poezie - din epopeea prieteniei lor.

am citit-o ușor, scrisul e limpede, minimalist (cum spuneam mai sus). deși mi-a fost greu să văd din descrierile de cuvinte peisajele montane reale, am prins ceva din atmosfera diferită, rece, de munte (și de aceea, pun mai multe poze cu autorul mai jos). 

Trebuie să faci ce te-a învățat viața să faci... Când ești foarte tânăr. cine știe, mai poți încă s-o apuci pe alt drum. Dar la un moment dat trebuie să te oprești și să spui: bine, asta sunt în stare să fac, asta nu. Așa că m-am întrebat: și eu? (p. 206)

Nimeni nu se poate ocupa de ceilalți. Să te ocupi de tine însuți e deja o aventură. Bărbatul e făcut să se descurce întotdeauna dacă e priceput, dar dacă se crede prea priceput, sfârșește prin a se distruge. (p. 195)

Iarna muntele nu era făcut pentru oameni și trebuia lăsat în pace. (p. 54)

coperta ediției italiene
sursa

paolo cognetti (sursa)
sursa





11 octombrie 2017

„chipul tău, mâine. dans și vis“ de javier marías

javier marías
chipul tău, mâine. 2 dans și vis
 (tu rostro mañana 2 baile y sueño)
 editura polirom, iași, 2011
 traducere de andrei ionescu
 406 pagini broșate
 coperta de radu răileanu
twitterezumat:

totul se află în noi, și nu în afară.

umorul lui javier marías

volumul al doilea al trilogiei (după febră și lance, despre care am scris aici) începe mai lent decât primul, pare mai slab din punct de vedere al plotului, însă ajunge repede la o misiune adevărată: misiunea „discoteca“ - în care povestitorul nostru, jaime/jacobo deza va trebui s-o distreze, într-o discotecă, pe consoarta unui personaj dubios interlop.

doar că pe fir apare personajul-clovn al cărții, un don juan-ul de doi bani, pe numele său rafita de la garza. acesta o suflă pe consoarta în cauză și dispare cu ea, iar povestitorul, dă-i și căută-i pe cei doi, pe sedus și pe sedusă, prin veceurile discotecii.

până la urmă cei doi fugari vor fi găsiți iar răpitorul, rafita de la garza, urmează să plătească cu viața îndrăzneala.

volumul e cel mai plin de umor și cel mai dinamic - javier marías știe să-l construiască, introducând personajul clovn, veșnic nesătul de femei, amuzant prin limbajul său colorat, prin îmbrăcămintea fistichie, ornată cu plasă de păr, cercel de țigan și briliant în buric, ce devine în dansul de pe ring un adevărat bici șfichiuitor.

și, la fel, știe să lege prin ițe numai de el știute întâmplările de primul roman, febră și lance, dar și de romanul oxfordului, și mai cugetă la temele sale, ce se vor prelungi și în al treilea roman al acestei trilogii excelente.

și mai avem amintirile a doi bătrâni despre război și mai ales despre atrocitățile gratuite din războiul civil spaniol - războiul civil spaniol franchist, umbra ce planează din când peste paginile întregii trilogii -, eseuri despre morțile violente ale oamenilor nevinovați, dar mai ales despre cruzimile oamenilor obișnuiți, căci fiecare avem în noi faptele bune și pe cele rele, depinde de împrejurări să iasă la iveală unele sau altele, dar e cumplit când te împăunezi cu cele rele după ce le-ai comis, și nu-ți îndemni conștiința să te facă să taci cu privire la ele.

dar ce să-i faci când fiecare de noi e cuprins de panica narativă de a ieși din anonimat.
când fiecare din noi e convins că poate avea o poveste sau că alcătuiește materia posibilă a unei povești, și e de ajuns ca cineva să o relateze, să se hotărască s-o relateze.

urmează volumul al treilea

coperta ediției spaniole



26 septembrie 2017

„aventurile lui huckleberry finn“ de mark twain

mark twain
 aventurile lui huckleberry finn
 (the adventures 
of huckleberry finn)
 ed. pt. liter. univers., buc., 1969
 traducere de petre solomon
 270 de pagini broșate
 coperta de v. socoliuc și m. mănescu
o capodoperă, dar nu pentru mine

stăteam cu conștiința livrescă încărcată că nu citisem această carte nici în copilărie, nici după aia. acum, după ce-am terminat-o, nu mi s-a părut mare lucru.

da, înțeleg că aventurile lui huckleberry finn a intrat în literatura cultă, fiind vorba despre prostia sclaviei, a nedreptății asupra copiilor unor denaturați (cum este tatăl lui huck), despre ceea ce trebuie versus ceea ce e bine, despre istoria (literaturii) statelor unite, despre umanitate și de o perspectivă copilărească, mult mai umanistă decât cea matură - însă nu înțeleg și pace de ce e considerată o mare capodoperă universală - enumerată printre război și pace, doamna bovary, sau în căutarea timpului pierdut.

mi-au plăcut câteva părți:

  • scenele lui huckleberry finn cu tom sawyer - când cel din urmă încearcă să organizeze realitatea după lecturile sale de aventuri - ca un mic don quijote.
  • de asemenea, începutul - cum vede huckleberry finn educația sa religioasă în familia văduvei douglas și a sorei sale miss watson.
Văduva Douglas m-a înfiat, jurându-mi să facă din mine „un om țivilizat“. Îmi venea tare greu să stau toată vremea în casă, din pricina văduvei care era groaznic de tipicară în tot ce făcea. [...]

Când văduva suna clopoțelul pentru cină, trebuia să dau fuga numaidecât și, odată așezat la masă, n-aveam voie să încep să mănânc: trebuia să aștept până ce văduva, cu bărbia în piept, blagoslovea bucatele, cu toate că nu le lipsea nimica, atâta doar că fiecare fel era gătit în alt vas. Când le pui pe toate într-o strachină, e altceva: se amestecă între ele, se fac mai zemoase și ți-e mai mare dragul să le mănânci.

După cină, văduva își lua cartea și începea să mă dăscălească despre Moise și coșulețul de papură. La-nceput ardeam de nerăbdare să știu ce-i cu el, dar când am aflat că Moise răposase demult, nu m-am mai sinchisit pentru el, pentru că, între noi fie vorba, nu prea mă dau în vânt după ăi morți. [...]

Miss Watson îi tot dădea înainte cu raiul. Așa-i era felul: Când începea să-i tuturie gurița nu era chip s-o oprești. În rai - zicea ea - oamenii n-au altă treabă decât să se plimbe toată ziulica și să cânte la harfă, în vecii vecilor. (pp. 7-9)


însă, marea parte a cărții - fuga lui huck din familia bețivanului de tată-su, călătoria lui pe mississippi în compania sclavului fugar jim, dihonia dintre familia colonelului grangerford și shepherdson (à la romeo și julieta), omorârea moșului bețiv boggs, cei doi șarlatani alias regele și ducele, sau salvarea averii frumoasei domnişoare mary jane - în afară că mi-a descoperit o americă crudă și sălbatică, m-a l[sat indiferent.

ilustrație de edward kemble la ediția a doua 


m-am simțit cam ca atunci când, la școală, trebuia să citesc lecturile obligatorii tâmpite care nu-mi plăceau - gen fefeleaga sau la vulturi - și pe care trebuia să le citesc pentru că trebuia să vorbesc despre ele, să-mi conving profesorii că le-am citit.

și e ciudat faptul că aventurile lui tom sawyer mi-au plăcut mult - deși le-am citit și pe ele mai târziu, pe la 17 ani.




Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...